Asociația “Létavértes lakosságáért SC ’97” din Ungaria și Asociația Clubul Sportiv „Vulturii din Săcueni” din România au demarat împreună proiectul “Sportul și menținerea sănătății dincolo de granițe – parteneriat între Létavértes și Săcueni”, cod proiect ROHU00057, cu denumirea prescurtată “So – borders”, implementat în cadrul Programului Interreg VI-A România-Ungaria.

Prima etapă a proiectului comun a fost o conferință de deschidere organizată în data 6 iunie 2025. la Săcueni, în cadrul căreia Noémi Antal, coordonatoarea proiectului, a prezentat pe scurt proiectul și obiectivele acestuia.

După aceea, Zoltán Papp, viceprimarul orașului Létavértes și Barna Árva, președintele asociației „Létavértes lakosságáért SC ’97 ” au salutat participanții și au prezentat planurile de program ale partenerului maghiar.

Conferința de deschidere a continuat cu două prezentări, mai întâi Csaba Béres, primarul orașului Săcueni, a vorbit despre inițiativele locale legate de sport și un stil de viață sănătos, iar apoi Ákos Kaszonyi, profesor de educație fizică la Școala Gimnazială “Toldy” din Sânnicolau de Munte, a susținut o prezentare despre rolul și importanța sportului în viața de zi cu zi.

Scopul principal al proiectului este creșterea cooperării între cele două comunități de lângă graniță, Săcueni și Létavértes, prin organizarea de evenimente sportive comune în regiunea transfrontalieră și îmbunătățirea stării de sănătate a cetățenilor prin aceste activități.

Conferința de deschidere a avut loc la Strand66 din Săcueni, unde evenimentul s-a încheiat cu o cină festivă.

Proiectul este finanțat  de Uniunea Europeană prin Fondul Interreg și cofinanțat de România și Ungaria. Bugetul total al proiectului este de 195 048,00 EURO, din care finanțarea FEDR reprezintă 156 038,40 EURO.         


Írta: Ér hangja